Voi ați descoperit cântecele creștine moderne?

Există ceva foarte trist la creștinismul din România. Tineretul acesta din România, care este un extraordinar consumator de muzică, nu cunoaște un altfel de muzică pe placul lui (de la lăutărească până la pop-rock) decât acel laic, adică care în mare nu are nicio legătură cu Dumnezeu, Biblia și valorile creștine. Adică un tânăr din România dacă e scârbit de ce produce industria muzicală românească, în mare o muzică axată pe depravare sexuală și materialism, nu știe săracu’ ce altceva să asculte, nu are decât varianta aceasta laică. De ce? Pentru că Biserica care deține majoritatea masei de creștini din România a rămas în urmă cu vreo 6-7 secole în materie de muzică. A rămas cramponată într-un stil muzical care nu atrage, care nu e relevant pentru societatea de azi. Și asta este o mare pierdere…

Martin Luther spunea că Evanghelia se folosește de artă pentru a-și transmite mesajul, iar arta dintâi folosită este muzica. Satana a reușit în România și în mare parte în zonele acestea unde a prins tradiția răsăriteană, să distrugă tot ce înseamnă muzică creștină relevantă. Adică o mamă dacă vrea să-i spună copilului ei să nu mai asculte un artist că promovează depravarea nu știe ce să-i recomande în schimb, pentru că nu cunoaște altceva. Și asta e grav…

Pentru cei care nu ați aflat, în România există foarte mulți artiști creștini, care cântă pe stiluri foarte relevante, dar cu mesaj creștin, inspirat din Scriptură, inspirat din Psalmi, inspirat din relația unui creștin cu Dumnezeu. Și dacă nu ați aflat, chiar nu e păcat să-i cânți lui Dumnezeu cu tobe, acustică, electrică, bas, pian și alte zeci de instrumente. De altfel Biblia este plină de dovezi că lui Dumnezeu îi place o închinare de genul și mai sunt dovadezi multe că în Cer se va cânta cu soiuri de instrumentele incredibil de minunate. Cerul cânta cu instrumente dragilor și nu doar corale fornăite, cântate pe nas.

Dragi creștini din România, a sosit vremea să smulgem muzica din mâna celor care o folosesc doar pentru a-și exprima poftele lor carnale, pentru a-și cânta averile, numele și dezamăgirile în dragoste. A sosit vremea ca să descoperiți și o muzică curată, dedicată lui Dumnezeu, plină de bucurie, relevantă pentru voi, ușor de înțeles, plăcută urechilor și inimii, înălțătoare pentru suflet.

Aș vrea să vă dau câteva nume de trupe și artiști pe care să-i căutați pe youtube: Cristocentric, Decean, BBSO, Profides, Tabăra 477, Not an Idol, Umăr la Umăr, Alin și Florina Jivan, Alin și Emima Timofte, Cristi și Ema Repede, iar pe restul vă rog să-i adăugați voi în comentarii la această postare.

Dragilor, mă rog de ani de zile ca românii să descopere muzica creștină și să realizeze că lui Dumnezeu îi este plăcut va noi să ne dedicăm muzica pe care o producem chiar și în acești ani atât de tehnologizați. Zic și eu ca Psalmistul: “Lăudați-L cu sunetul de trâmbiță, lăudați-L cu lăuta și harpa, Lăudați-L cu timpanele și cu jocuri, lăudați-L cântând cu instrumentele cu zece corzi și cu cavalul (Psalmul 150).”

Cu prețuire,
Toni Berbece

Voi ați descoperit cântecele creștine moderne