Dumnezeu nu a intervenit…

Dumnezeu nu a intervenit când Iosif a fost aruncat în fântâna în care a petrecut o noapte aproape dezbrăcat printre scorpioanii și șerpii pustiei, nu a intervenit nici când a fost vândut ca rob, nu a intervenit nici când Potifar l-a aruncat în temniță nevinovat fiind, dar Dumnezeu a intervenit la momentul potrivit și l-a făcut Ministru de Finanțe al celei mai puternice țări, de unde și-a salvat familia și unde s-a bucurat de planul măreț al Dumnezeului adevărat.

Dumnezeu nu a intervenit când cei trei tineri au fost arestați, nu a intervenit când au fost dezbrăcați și apoi legați batjocoritor cu propriile izmene, nu a intervenit nici când au fost târâți spre cuptorul încins de șapte ori mai tare, dar a intevenit în cuptor. Acolo nici fumul nu s-a mai apropiat de ei. S-a arătat în cuptor, uimindu-l pe Împărat și făcându-l mai apoi prietenul lor. Cei trei au ajuns cei mai mari consilieri din Imperiu.

Dumnezeu nu a intervenit când Daniel a fost luat cu ură de pe genunchi, nu a intevenit nici când a fost condamnat la aruncarea în groapa cu leii flămânzi, nici când a fost aruncat în groapă nu a intevenit, dar Dumnezeu îl aștepta acolo pe fundul gropii, El le închisese gura acelor fiare. Împăratul a văzut miracolul și s-a întors cu inima spre Dumnezeul care coboară în groapa suferinței la copiii Lui și închide gurile leilor. Daniel nu și-a mai pierdut niciodată locul de cinste de lângă Împărații Imperiului.

Poate că ți se pare că Dumnezeu nu e cu tine sau că nu vrea să te ajute, că rugăciunile tale nu au efect, dar de fapt rugăciunile tale îl fac pe Dumnezeu să se asigure că tu ajungi pe munte, că ajungi pe culmi și că uitându-te înapoi la valea din care ai venit vei exclama: “Mare este Dumnezeul care mi-a dat putere în vale și care mă ține pe munte!”

Dumnezeu nu lipsește niciodată, El doar se asigură că tu nu vei avea o viață anostă în care nu vei vedea ce lucruri minunate poate face cu tine.

Cu Dumnezeu oricine are ce povesti nepoților!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Sursa: https://toniberbece.ro/dumnezeu-nu-a-intervenit/