Cum arată soția lui Busu și cum s-au cunoscut cei doi

Florin Busuioc a știut să își țină viața privată departe de ochii lumii de-a lungul anilor. Soția sa nu obișnuiește să apară pe micul ecran, iar Busu a vorbit rareori despre ea. Ce doi sunt împreună de mulți ani și au împreună două fete.

Cum arată soția lui Busu și cum s-au cunoscut cei doi

Toată lumea îl știe pe Busu, însă mulți s-au întrebat cum arată soția sa. Liliana este a doua soție a prezentatorului de la meteo și împreună cu ea are două fete, Natalia, în vârstă de 15 ani, și Catinca, de 8 ani.

Sotia si fetele lui Busu. sursa foto: click.ro
Sotia si fetele lui Busu. sursa foto: click.ro
Într-un interviu pentru adevărul.ro, Busu a povestit cum a cunoscut-o pe Liliana și ce relație complicată au avut la început.

„N-am avut o poveste de dragoste chiar de la început. Mi-a fost studentă. Mi se părea ciudat să-i fiu profesor şi am plecat din şcoală. N-am putut continua şi m-am cărat, ca să zic aşa. Noi am avut o poveste din două bucăţi, cumva. Am avut o perioadă la început mai pasională, plină de furtună, dar am stabilit că nu prea merge, prea suntem vulcanici amândoi şi ne-am despărţit o vreme. Vreo opt-zece ani. După aceea ne-am reîntâlnit şi gata, s-a refăcut legătura”, a declarat Busu.

Cu ceva timp în urmă Busu a vorbit și despre prima sa familie. El și-a părăsit fiul la doar o lună, dar nu regretă acest lucru. „Mi-am lăsat familia şi nu regret. Pentru că dacă n-o lăsam, n-aş fi fost astăzi aici, pentru că se împiedicau cariera şi devenirea mea de condiţia de a fi acolo, în familie. Anume visul meu de-a ajunge pe o scenă de teatru din Bucureşti, actor recunoscut. În anii ‘90, când eram încă la Piatra Neamţ şi am făcut o familie acolo, n-aş fi crezut că o să ajung în televiziune, mă gândeam la teatru. Şi mi-am lăsat familia aceea cu copil ca să-mi văd de treaba mea. Deci nu regret cumva! Îmi pare rău, mă simt vinovat, mă simt foarte vinovat, recunosc, dar nu regret“, a declarat Florin Busuioc într-o emisiune de televiziune.