De ce a trebuit Isus să fie răstignit pe cruce?

Dumnezeu este sursa vieții; El este lumină și în El nu există întuneric. (1 Ioan 1:5). Opusul lui Dumnezeu este Satan, al cărui tărâm este întunericul și păcatul. De la început Dumnezeu a spus cu putere că păcatul va duce la moarte. (Geneza 2:17, Romani 6:23).

Păcatul ne separă de Dumnezeu

Când Satan cu decepțiile lui a reușit să o înșele pe Eva, iar Adam a fost neascultător, păcatul a intrat în natura lor. Acest păcat a intrat între Dumnezeu și ei, ca un voal, separându-i de sursa vieții. Spiritual vorbind, ei au devenit morți prin păcatul lor. (Efeseni 2:1). Păcatul intrase în lume, care era blestemată, și împreună cu ea, toate creaturile vii au fost nevoite să suporte o moarte fizică.

Păcatul care a intrat în natura lui Adam și Eva a fost transmis descendenților. Acest „păcat din fire,” nu reprezintă vină pentru păcat înfăptuit, ci o înclinație puternică de a face voia noastră și nu voia lui Dumnezeu. Dacă urmăm această tendință, atunci păcătuim când suntem ispitiți. Pentru a-și ajuta oamenii de a sta pe calea corectă, Dumnezeu le-a dat legi – le-a scris voia Lui pe table de piatră.

Din păcate, oamenii erau incredibil de slabi și nicio persoană nu a reușit să se păzească curată de păcat. De fapt, chiar și cei mai evlavioși dintre ei păcătuiau în gând, cuvinte sau fapte. Cu alte cuvinte, toți oamenii erau vinovați, iar Satan folosea acest lucru împotriva lor, cerând ca ei să moară. (Romani 5:12). În templu – casa simbolică a lui Dumnezeu pe pământ, atârna o perdea groasă și mare în fața locului Preasfânt, simbolizând păcatul din fire care îi separa pe oameni de Dumnezeu. Oricine trecea de acea perdea murea instantaneu, căci niciun păcat nu putea suporta prezența lui Dumnezeu.

Iertare prin sacrificiu

Dumnezeu, în răbdarea Lui, a dat oamenilor o șansă: prin sacrificarea unui animal fără vină, oamenii puteau primi iertare. O dată pe an, marele preot intra în locul preasfânt, cu sângele jertfei, pentru a obține înpăcare pentru oameni. Prin vărsarea sângelui unui animal inocent, plata păcatului putea fi plătită. (Leviticul 17:11; Evrei 9:22)

Totuși, sângele animalelor nu putea înlătura rădăcina problemei – păcatul din natura umană. După ce păcatele le erau  iertate, oamenii continuau să păcătuiască, ceea ce însemna că ei erau nevoiți să se întoarcă din nou cu jertfa lor, an după an. Nici măcar marele preot nu putea să-i ajute, căci și el era un păcătos, și jertfa era și pentru el, la fel de mult cât era și pentru oameni. (Evrei 10:1-4)

Dumnezeu ura această stare în care erau lucrurile. Dorința Lui era să aibă părtășie cu oamenii și să-i salveze. El a căutat pe cineva care să-i poată conduce pe oameni afară din acest cerc vicios: păcat și iertare la nesfârșit. Dar, deși au fost mulți oameni drepți de-a lungul istoriei, niciunul nu era fără pată, și nimeni nu putea „sta în spărtura” dintre Dumnezeu și om. Așa că Dumnezeu Și-a trimis propriul Fiu ca să îndeplinească cea mai mare sarcină din toată istoria. (Ezechiel 22:30, Isaia 41:28, Isaia 60:16, Ioan 3:16-17).

Isus: un om în tot sensul cuvântului

Isus era Fiul lui Dumnezeu, dar de bună voie „S-a smerit și a devenit Fiul Omului” – un om în tot sensul cuvântului, cu aceeași natură umană ca noi toți. Aceasta a însemnat că Isus era ispitit ca noi toți, dar El era născut și din Duhul lui Dumnezeu, iar Duhul L-a însoțit în toată viața Lui, dându-i putere să ducă la îndeplinire sarcina care i-a fost dată. (Luca 1:30-35; Filipeni 2:5-8; Isaia 61:1-3)

La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. Filipeni 2:8. Isus a trebuit să învețe ascultare, ca om, pentru că, odată devenit om, El a primit o voie proprie, sau păcat în fire, și a fost ispitit. Acolo El a învățat să Se nege pe Sine, să-Și ia crucea în fiecare zi” și să omoare păcatul. Rezultatul a fost că nu a păcătuit niciodată. (Evrei 2:18, Evrei 4:15, Evrei 5:7-8).

Când Isus a vorbit împotriva păcatului și a ipocriziei conducătorilor religioși din acel timp, a vorbit cu autoritate și convingere. Dar, datorită faptului că moartea păcatului avea loc în omul lui interior, ascuns de privirea oamenilor, a fost neînțeles de aproape toți contemporanii Lui, până acolo încât, la final, a fost arestat și răstignit. Acel bărbat pur, drept, fără vină a murit ca un criminal, pedepsit pentru păcate pe care nu le comisese niciodată. De ce?

Împăcare – și o cale de urmat

Isus a fost singurul care S-a putut „pune în spărtură”, singurul pe care Satan nu l-a putut revendica pentru că era fără pată și curat. El a fost singurul care nu a meritat moartea, nici fizică și nici spirituală. Dar, pentru a îndeplini scopul pentru care venise pe pământ, Isus S-a jertfit. El a fost jertfa supremă – fără vină și fără cusur. El a murit ca Mielul lui Dumnezeu, jertfa de împăcare pentru toată omenirea; a purtat pedeapsa pentru toate păcatele noastre, și a murit – un drept pentru cei nedrepți. (Romani 5:10; 2 Corinteni 5:21; 1 Petru 3:18) Nu doar că a murit o moarte fizică, dar a experimentat și separarea de Dumnezeu cât timp a stat atârnat pe cruce. (Matei 27:46; Marcu 15:34) Prin jertfa Sa, toți cei care cred în El, pot primi iertare.

Moartea lui Isus de pe crucea de la Golgota, deși unul dintre cele mai semnificative și grandioase evenimente ce au avut loc pe pământ vreodată, este, de fapt, doar o parte din povestea creștinismului. Prin puterea Duhului Sfânt care a fost în El de la naștere, Isus a „suferit în fire,” prin aceea că a negat păcatul și nu a cedat în fața tendințelor spre păcat care locuiau în natura lui omenească. Astfel, păcatul din firea Lui a fost condamnat și El „a omorăt” sau „răstignit”, poftele și plăcerile, iar astfel, deși a fost ispitit în toate ca noi, nu a păcătuit niciodată. (Evrei 2:18, Evrei 4:16).

Când Isus a murit pe cruce, a strigat: „S-a terminat!” În acel moment, orice rămășiță din păcatul pe care-l moștenise în natura lui omenească a fost răstignită, și lucrarea Lui de pe pământ a fost terminată. Când Isus a murit, perdeaua groasă din templu s-a rupt de sus până jos. Datoria fusese plătită; calea înapoi către Tatăl fusese deschisă.

Victoria lui Isus asupra păcatului a fost și o biruință asupra morții. El nu a rămas în mormânt, ci S-a ridicat din moarte cu un trup de slavă, în care era toată plinătatea din natura lui Dumnezeu. Patruzeci de zile mai târziu El S-a ridicat la cer, iar acum stă la dreapta Tatălui Său. (Filipeni 2:5-11, Coloseni 2:9).

Frații lui Isus!

Deci cum a fost răstignirea și sacrificiul lui Isus diferit față de jertfele de animale din Vechiul Testament? Cum poate moartea lui Isus de pe cruce să ne îndepărteze păcatele din firea noastră? De ce suntem încă ispitiți? Motivul este că iertarea nu era scopul final al vieții lui Isus, și nici scopul final al vieții unui creștin. De fapt, iertarea este doar începutul. Însuși Isus a indicat foarte clar: Apoi a zis tuturor: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Luca 9:23.

Scopul lui Isus nu era doar să ispășească păcatele oamenilor. El dorea ucenici, oameni care să-L urmeze. Noi nu-L putem urma la moartea de pe crucea de la Golgota, dar putem să ne luăm crucea zilnic!

Urmându-L pe această cale, noi devenim ucenicii Lui, și El Își trimite Duhul Sfânt ca să ne dea aceeași putere pe care El a avut-o când a biruit păcatul. Și noi suferin în fire, și noi răstignim firea cu poftele și dorințele ei, și noi omorâm „faptele trupului” prin Duhul.  Noi nu mai păcătuim, noi devenim „mădulare în trupul Său”, devenim frații lui Isus și primim parte în natură divină” (1 Petru 4:1-2; Galateni 5:24; Romani 8:13; 1 Corinteni 12:12-14; Evrei 2:11; 2 Petru 1:2-4)

Moartea lui Isus de pe crucea de la Golgota a fost puncrul culminant al unei lucrări incredibile a dragostei pentru noi, oamenii. Prin moartea Sa, El a împăcat cu Dumnezeu pe cei care cred în El, iar prin viața Lui, a deschis o cale înapoi către Tatăl pentru cei care-L urmează. Prin moartea asupra păcatului, Isus a biruit moartea. (Evrei 2:14-15) Prin viața Sa, El ne-a dat viață.
Să nu fie sacrificiul Lui în zadar, ci El să primească mulți ucenici, oameni de care nu se va rușina să-i poată numi frați!

Răstignirea, Îngroparea și Învierea lui Hristos – mit sau realitate?

Moartea lui Isus nu a fost nicidecum o hotarare a lui Dumnezeu de dupa caderea in neascultare a lui Adam ca fiind o alta alternativa (planul B) dupa ce planul A a fost anulat prin caderea lui Adam in neascultare. Moartea lui Isus a fost asezata de Dumnezeu in planul veacurilor inca inainte de inceputul zidirii unde zice Scriptura:

 

Caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vetuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana. El a fost cunoscut mai INAINTE DE INTEMEIEREA LUMII si a fost aratat la sfarsitul vremurilor pentru voi 1Petru 1:19,20. Moartea lui Isus a fost o hotarare cuprinsa in planul maret care nu putea fi schimbata nici anulata. Iata ce gasim scris in Geneza 3:21: Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele si I-a imbracat cu ele. Hainele de piele a fost hotararea lui Dumnezeu si nu a lui Adam.

 

Hainele de piele erau un simbol unde Dumnezeu prin Isus Hristos Mielul junghiat va imbraca goliciunea lui Adam cu haina mantuirii: Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii! Ioan 1:29. Moartea lui Isus nu a fost considerata de Dumnezeu ca o alternativa, in cazul in care …. Daca o sa fie nevoie …. Daca nu o sa fie alta sansa, alta cale. Dumnezeu nu poate fi asemanat cu omul muritor, Dumnezeu nu poate fi afectat de nimeni si de nimic in lucrarile Sale, numai de Sine Insusi, deaceea Luca declara:

 

Pe Omul acesta, dat in mainile voastre, dupa SFATUL HOTARAT SI DUPA STIINTA MAI DINAINTE a lui Dumnezeu, voi l-ati rastignit si L-ati omorat prin mana celor faradelege Fapte 2:23. Moartea lui Isus a fost declarata dealungul tuturor veacurilor ca o binecuvantare pentru neamul omenesc. Moartea lui Isus este o usa deschisa unde se poate vedea slava preafericitului Dumnezeu. Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos, care era in ei, cand vestea mai dinainte patimile lui Hristos si SLAVA de care aveau sa fie urmate. 1Petru 1:11.

 

Moartea lui Isus este unitatea de masura a dragostei lui Dumnezeu pentru lumea omeneasca: Fiind ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea …Ioan 3:16. Deci moartea lui Isus trebuie ca are o mare valoare, mai ales pentru faptul ca in ea se manifesta puterea dragostei lui Dumnezeu. Proroci au considerat-o extrem de importanta deaceea au facut din mantuirea aceasta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare 1 Petru 1:10.

Moartea lui Isus este cu adevarat o taina a lui Dumnezeu si numai prin Duhul Adevarului putem intelege valoarea tainelor ascunse in aceasta lucrare a lui Dumnezeu. Nu fara insemnatate sunt cuvintele Scripturi unde zice: De aceea, cand intra in lume, El zice: Tu n-ai voit nici jertfa, nici prinos, ci Mi-ai pregatit un trup. Atunci am zis: Iata-ma vin sa fac voia Ta Dumnezeule. Prin aceasta voie am fost sfintiti noi, si anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o data pentru totdeauna Evrei 10:5-10. Voia lui Dumnezeu cu privire la venirea lui Hristos in lumea pacatului si a morti era pregatirea unui trup omenesc. Un trup omenesc supus pacatului si morti. Dumnezeu a PREGATIT acest trup. Cred eu ca pregatirea acestui trup a fost facuta potrivit cu voia, planul si intelepciunea lui Dumnezeu. Mentionez ca omul pamantesc prin cele 5 caracteristici pamantesti nu poate sa vada, sa auda, sa judece si sa inteleaga indeajuns voia, planul si intelepciunea lui Dumnezeu desfasurate in lucrarile Sale.

Fie dar ca bunatatea Tatalui Ceresc sa ne calauzeasca prin Duhul, care sa ne lumineze si in aceasta lucrare a lui Dumnezeu referitoare la trupul si moartea lui Isus. Sa luam in considerare cateva scripturi care vorbesc destul de puternic despre PREGATIREA trupului lui Isus. Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar Ioan1:14. Cuvantul S-a imbracat (dupa ce S-a desbracat mai intai) cu trupul omenesc pregatit de Dumnezeu, locuind printre noi oameni si devenind unul din noi, potrivit Scripturi care zice: El, (Cuvantul) macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a desbracat pe Sine insusi (de chipul lui Dumnezeu) si a luat (S-a imbracat cu) un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce Filipeni 2:6-8. Deasemenea in alta parte zice: Astfel dar, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, tot asa si El insusi a fost deopotriva partas la ele, pentru ca prin MOARTE sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe toti aceia care, prin frica mortii, erau supusi robiei toata viata lor. Caci negresit, nu in ajutorul ingerilor vine El, ci in ajutorul semintiei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit sa Se asemene fratilor Sai in toate lucrurile, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului. Si prin faptul ca El insusi A FOST ISPITIT in ceea ce a suferit, poate sa vina in ajutorul celor ce sunt ispititi Evrei 2:14-18. Prorocul Isaia declara acest mare adevar cand zice: El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care IESE DINTR_UN PAMANT USCAT. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile, si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama. Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti …….. Isaia 53:2-12.

Trupul pregatit de Dumnezeu trebuia sa se asemene cu trupul omului Adamic cazut in pacat  si-n moarte. Dumnezeu a osandit pacatul in firea pamanteasca, trimitand, din pricina pacatului, pe insusi Fiul Sau intr-o fire asemanatoare cu a pacatului. Da aceasta a fost voia lui Dumnezeu, ca in acest trup sa fie inclus tot neamul omenesc, toata rasa Adamica cazuta in pacat si-n moarte. Dumnezeu a judecat pacatul in firea, natura pamanteasca, adica in trupul lui Isus care era defapt de o fire, de o natura asemanatoare cu a pacatului. Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El. Potrivit acestor afirmatii si multe altele care nu sunt amintite aici prin lumina Duhului vedem ca Dumnezeu in planul voiei Sale a hotarat ca trupul pregatit pentru Isus sa fie supus pacatului si mortii. Asa dar cat priveste trupul Sau, Isus putea sa pacatuiasca ca oricare om pamantesc, ca oricare fiu al lui Adam. Totu- si iata ce se spune despre Isus referitor la trupul Sau: El n-a facut pacat si in gura Lui nu s-a gasit viclesug. Isus spre deosebire de Adam a implinit porunca Tatalui, El a umblat in ascultare, cu toate ca putea sa aleaga calea neascultarii. Isus a prezentat in final trupul Sau inaintea lui Dumnezeu  ca o jertfa sfanta si curata de un bun miros inaintea lui Dumnezeu. Trupul lui Isus a fost o jertfa sfanta pentruca El a inchinat, a supus, a daruit intreg trupul Sau lui Dumnezeu din dragoste. Trupul lui Isus a fost o jertfa curata inaintea lui Dumnezeu pentruca prin Duhul Sfant Isus a biruit chiar toate ambitiile, toate dorintele ieului Sau, toate gandurile au fost aduse roabe ascultari de Dumnezeu Tatal, asa cum gasim scris despre El: nu voia mea, ci in toate facase voia Ta, astfel trupul Sau a fost o jertfa curata.

Trupul lui Isus a fost o jertfa desavarsita, sau complecta, inaintea lui Dumnezeu pentruca nu a mai ramas nimic in natura Sa pamanteasca sa nu fie biruit, inchinat si daruit din dragoste inaintea lui Dumnezeu Tatal Sau. Cu privire la El sa implinit ceia ce era profetit, ca adica El trebuia sa fie Mielul fara cusur si fara prihana. Isus in trupul Sau a invatat sa asculte prin lucrurile pe care le-a suferit, El a suferit o impotrivire fata de sine si fata de pacat pana la moarte, adica pana cand a biruit, pentruca si El a fost ispitit in toate lucrurile ca si noi, dar fara pacat. Isus prin Duhul a prezentat inaintea Tatalui un trup omenesc complect jertfit, complect injunghiat unde orice dorinta, orice parere, orice gand, orice ambitie, orice voce, orice soapta, orice impotrivire, orice iubire de sine toate roadele naturi pamantesti au fost complect omorate si inlaturate. Dumnezeu a aceptat cu bucurie aceasta jertfa si prin ascultarea lui Isus multimea omeneasca este considerata in stare de neprihanire dupa cum declara apostolul Pavel: Caci, dupa cum prin neascultarea unui singur om, cei multi (multimea omeneasca) au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur Om, cei multi (multimea omeneasca) vor fi facuti neprihaniti Romani 5:19. In acest trup al lui Isus a fost asezata vina si pacatul neascultari al intregi lumi. Trebuie mentionat faptul caci Isus prin trupul pregatit de Dumnezeu reprezinta, si este inclus tot neamul omenesc, asa dar ce sa intamplat lui Isus sa intamplat la toti oameni, oriunde a ajuns Isus au ajuns toti oameni.   Dumnezeu a asezat vina si pacatul omenirii in trupul lui Isus, ca prin ascultarea lui Isus trupul pacatului sa fie restignit, si astfel desbracat de puterea lui, ca omenirea sa nu mai fie roaba pacatului si-a mortii.

Odata ce Isus a ajuns pe muntele Golgota intreaga omenirea a ajuns pe muntele Golgota. Cand trupul lui Isus a fost rastignit pe cruce, intreaga omenirea a fost rastignita impreuna cu El. Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie desbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului. Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc…dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Neamul omenesc nu numai ca a fost rastignit impreuna cu Isus dar cand Isus a murit, intreaga omenirea, toti oameni au murit impreuna cu Isus. Caci dragostea lui Hristos ne strange (adica ne pune impreuna, ne strange, ne aduna impreuna in unul singur, in Isus) fiindca socotim ca, daca Unul singur a murit pentru toti, toti deci au murit. Motivul pentru care a murit El pentru toti este pentru ca odata ce Isus a murit pentu ei, ei sa nu mai traiasca in continuare cum traiau mai inainte, adica sa traiasca pentu ei insisi, pentru natura pamanteasca, ci acum dupa ce au murit impreuna cu Isus sa traiasca pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei, adica sa traiasca o viata noua, viata adusa prin invierea lui Isus. El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire, prin ranile Lui ati fost vindecati. Este important sa mentionez ca Scriptura dovedeste cu tarie moartea omului vechi, moartea lui Adam cazut in neascultare. Apostolul Pavel declara acest mare adevar unde zice: Tot astfel fratii mei, prin trupul lui Hristos, si voi ati murit in ce priveste Legea, ca sa fiti ai altuia, adica ai Celui ce a inviat din morti, si aceasta ca sa aduceti rod pentru Dumnezeu Romani 7:4. Acum daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si trai impreuna cu El. Rastignirea trupului lui Isus potrivit Scripturilor trece mult mai departe de granitele invataturi rastigniri inlocuitoare, unde Isus a fost rastignit IN LOCUL omului pacatos, dar omul pacatos a ramas nerastignit, deci in deplina putere sa pacatuiasca in continuare. Dragi cititori dragostea lui Dumnezeu este mult mai mare decat mintea omului pamantesc. Rastignirea trupului lui Isus este in adevar rastignirea OMULUI VECHI adica rastignirea rasei umane. In trupul lui Isus, Dumnezeu considera intreaga lumea de oameni rastignita fata de pacatul neascultari. Planul Calvarului continua mai departe aducand moartea odata pentru totdeauna a omului pamantesc, adica a intregi omenirii.

Nici moartea lui Isus nu a fost o MOARTE INLOCUITOARE. Daca un oarecare om comite fapte de crima si odata dovedite faptele si judecate, omul acesta este osandit la moarte. Sa presupunem ca un prieten bun cere judecatorului sa moara in locul omului vinovat de crima. Sa presupunem din nou ca judecatorul acepta cerinta pretenului bun si acest prieten este osandit la moarte in locul omului vinovat. Aceasta este numita moarte inlocuitoare, unde prietenul bun moare in locul omului vinovat. Omul vinovat in cazul acesta ramane mai departe neschimbat, netransformat, ramane mai departe in putere de a comite alte crime, starea vietii lui continua mai departe, patima si pacatul care era stapan peste fiinta lui ramane mai departe sa-l stapaneasca ajutandul sa comita alte crime, chiar daca prietenul lui bun ia luat locul, murind in locul lui. Cu totul diferit este cazul unde vinovatul moare el insusi fata de starea lui josnica, fata de patima si pacat, unde starea vietii vinovatului este adusa la sfarsit si ingropata in neputinta pentru totdeauna, unde cel vinovat nu mai traieste si toate faptele lui de crima si ocara au sfarsit pentru totdeauna. Dragi mei moartea lui Isus este considerata de Dumnezeu mult mai mult de cat o moarte inlocuitoare. Moartea lui Isus este moartea lui Adam cel pamantesc, este moartea pacatului si a faptelor firii pamantesti din viata tuturor oamenilor. Apostolul Petru prin Duhul declara ca suferinta si moartea lui Isus trebuie sa fie urmate de o slava, care slava era de fapt motivul suferintelor si morti lui Isus. Un parinte intelept si iubitor cearta pe copii sai si-I corecteaza prin pedeapsa dar toate acestea le face nu de dragul certei nici a pedepsei ce mult mai mult de dragul slavei care urmeaza. In planul lui Dumnezeu erau asezate toate acestea privitoare la Isus inca inainte de intemeierea lumii, nasterea, suferitele, rastignirea si moartea lui Isus, toate impreuna trebuia sa fie urmate de o mare slava.

Dragi mei aceasta lucrare este lucrarea lui Dumnezeu, cum este Dumnezeu asa sunt si lucrarile lui. Toate lucrarile Lui sfarsesc in slava, in glorie, in victoriea deplina a vietii si a bucuriei eterne. Daca rastignirea lui Isus a fost rastignirea intregului neam omenesc, daca moartea lui Isus a fost moartea tuturor oamenilor, ce reprezinta invierea lui Isus? Este invierea lui Isus slava despre care vorbeste apostolul Petru? Este invierea lui Isus motivul principal al rastignirii si al mortii lui Isus? In moartea si invierea lui Isus se intalnesc fata-n fata Sfarsitul si Inceputul. Sfarsitul purtari chipului celui pamantesc, si Inceputul purtari chipului Celui ceresc. Isus a murit din pricina faradelegilor noastre, si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti Romani 4:25. Si invierea lui Isus este invierea noastra a tuturora dupa cum zice Scriptura: Pe voi care erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile Coloseni 2:13. Daca deci ati inviat impreuna cu Hristos, sa umblati dupa lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin Om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos 1 Corinteni 15:21,22.

Intreaga omenirea este reprezentata, este inclusa in primul si al doilea Adam, potrivit celor scrise in 1Corinteni 15:45-49 in limba Greaca primul si intaiul este una singura persoana, adica omul pamantesc. Al doilea si ultimul este o singura persoana adica Omul ceresc. Omul ceresc este al doilea om aratand faptul ca intre primul si al doilea nu a fost un alt om, apoi tot Omul ceresc este ultimul om aratand faptul ca dupa al doilea om nu mai este nici un alt om, Omul ceresc fiind al doilea si ultimul om. Omul dintai este din pamant, pamantesc, Omul al doilea este din cer. Cum este cel pamantesc asa sunt toti oameni veniti din samanta lui, adica si ei sunt pamantesti. Cum este Cel ceresc asa sunt toti oameni veniti din samanta lui adica si ei sunt ceresti. Si dupa cum bine stim ca tot neamul omenesc AM PURTAT chipul celui pamantesc, TOT ASA tot neamul omenesc VOM PURTA chipul Celui ceresc. Dar mai intai vine nu ce este ceresc, ci ce este pamantesc, ce este ceresc vine mai pe urma. Dupa cum toti oameni au fost asezati de Dumnezeu in Adam cel pamantesc si au fost deplin afectati de neascultarea lui, tot ce sa intamplat lui Adam cel pamantesc sa intimplat deasemenea intregului neam omenesc. Cand Adam a cazut in neascultare, tot neamul omenesc a cazut in neascultare impreuna cu el, cand Dumnezeu la izgonit afara din gradina Eden, tot neamul omenesc a fost izgonit din gradina impreuna cu el. Tot asa toti oameni au fost asezati de Dumnezeu in Adam Cel ceresc, din cauza ascultari Lui tot neamul omenesc a beneficiat de neprihanire, cand Isus a fost rastignit, tot neamul omenesc a fost rastignit impreuna cu El, cand Isus a murit, tot neamul omenesc a murit impreuna cu El, iar cand Isus a inviat din morti, tot neamul omenesc a inviat impreuna cu El. Si dupa cum toti oameni au murit in si odata cu Adam cel pamantesc, si totusi fiecare om gusta moartea la randul cetei sale desi toti au murit prin si impreuna cu Adam cel pamantesc, tot asa toti oameni au inviat in viata in si odata cu Isus, si totusi fiecare om gusta viata, vine la viata la randul cetei sale, desi toti au inviat prin si impreuna cu Isus. Dupa cum toti oameni morti in Adam nu gusta moartea toti deodata, ci fiecare la rindul lui, tot asa toti oameni inviati in Isus nu gusta invierea, adica viata toti deodata, ci fiecare la randul lui. Apostolul Pavel scrie fratilor din Corint despre invierea lui Isus declarand ca invierea lui Isus este in Adevar invierea mortilor, adica invierea tuturor mortilor morti in Adam, unde zice el: Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. Dar daca Hristos a inviat, atunci ce sa intamplat cu mortii? Deci invierea mortilor depinde de invierea lui Isus, dar dupa cum Isus a inviat in Adevar, toti morti au inviat impreuna cu El. Apoi continua Apostolul unde zice: Si daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, VOI SUNTETI INCA IN PACATELE VOASTRE. Dar daca Isus a inviat ce sa intamplat cu pacatele lor?

Dragi cititori valoarea suferintelor, a morti si a invierii lui Isus este mult mai mare decat am vorbit in putinele cuvinte aratate mai sus. Valoarea si puterea suferintelor, crucificari, morti si invierii lui Isus trece mult mai departe de granitele invataturi de inlocuire, unde marea parte a crestinismului propovadueste ca Isus a suferit in locul nostru, a fost crucificat in locul nostru, a murit in locul nostru si a inviat in locul nostru, in care timp noi adica intreg neamul omenesc, toata samanta lui Adam cel pamantesc, am ramas tot sub puterea firii pamantesti, am ramas tot in pacatele noastre tot in moartea noastra, iar acum depinde de noi daca vrem sa fim eliberati din pacat si moarte. Adevarul este ca Isus nu a suferit pentru El, nu a fost crucificat pentru El nu a murit si-a inviat pentru El, ci toate acestea le-a facut din dragoste PENTRU NOI. Dupa cum Adam cel pamantesc nu a cazut in pacat si apoi in moarte in LOCUL NOSTRU, ci noi fiind asezati in el am pacatuit impreuna cu el si apoi am murit impreuna cu el, tot asa, nici Isus nu a murit si nu a inviat IN LOCUL NOSTRU, ci noi fiind asezati de Dumnezeu in El, am murit impreuna cu El si am inviat impreuna cu El Aleluia! In adevar, daca ne-am facut una cu El printr-o moarte asemanatoare cu a Lui, vom fi una cu El si printr-o inviere asemanatoare cu a Lui. Stim bine ca OMUL NOSTRU CEL VECHI a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului. Caci cine A MURIT, de drept, ESTE IZBAVIT DE PACAT. Acum, daca am murit IMPREUNA CU HRISTOS, credem ca vom si trai impreuna cu El, intrucat stim ca Hristosul inviat din morti NU MAI MOARE, moartea nu mai are nici o stapanire asupra Lui. Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru. Deci pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor si sa nu mai ascultati de poftele lui. Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca pe niste unelte ale nelegiuirii, ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati, si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii. Aleluia!

Invierea lui Isus din morti este rodul binecuvantat al mortii Sale pe crucea Calvarului. Fara moartea biruitoare a lui Isus, nu putea sa fie o inviere in viata nemuritoare. Numai cine a murit este izbavit de pacat marturiseste cu indrasneala apostolul Pavel. Asupra omului mort pacatul nu are putere, omul mort nu mai poate fi ispitit de Satan si pacatul nu se mai poate naste. Pacatul are putere asupra omului pamantesc atata timp cat omul este in viata, cand omul moare devine liber fata de pacat dar continua sa fie rob al morti si al Locuintei Mortilor. Moartea omului pamantesc nu este o moarte biruitoare, moartea lui este o plata, sau un rod al pacatului. Omul pamantesc, omul pacatos nu poate niciunde si nicicand sa se impotriveasca sau sa se elibereze de sub puterea morti si a Locuintei mortilor. Cand omul se naste in lumea celor muritori, Satan incepe misiunea lui inca din primele zile a omului nou nascut. Misiunea lui Satan este ca prin veninul voarbelor si soaptelor lui inselatoare sa ispiteasca, sa provoace si chiar sa forteze omul in a umbla pe drumul neascultari, pe drumul pacatului. Cand omul acepta soapta si minciuna lui Satan inselatoare, atunci pacatul ia fiinta, atunci pacatul se naste in fiinta omului. Odata pacatul infaptuit, odata ce pacatul sa nascut prin viclenia si ispita adusa de Satan, moartea vine ca un soldat inarmat si leaga fiinta umana cu legaturile stapanirii ei. Ci fiecare este ispitit, cand este ATRAS de pofta lui insusi si momit. Apoi pofta, cand a zamislit, da nastere pacatului, si pacatul, odata faptuit, aduce moartea. Ferice de cel ce rabda ispita. Caci, dupa ce a fost gasit bun, va primi CUNUNA VIETII pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc Iacov 1:14,15, 12. Moartea lui Isus a fost si este mult diferita de moartea oricarui alt om. Isus a fost si ramane singurul om care a rabdat ispita pana chiar in ultima clipa a morti, Isus a fost judecat si El este singurul om care a fost gasit bun, El este primul rod al vietii, El este primul om care a primit cununa vietii. Moartea lui Isus a fost incununata cu biruinta: Biruinta asupra lui Satan, biruinta asupra pacatului si biruinta asupra omului vechi, omul pacatului. Isus a rabdat ispita.

Puterea intunericului actioneaza asupra omului dupa o randuiala stabilita de Dumnezeu. Puterea intunericului actioneaza asupra omului sub trei forme diferite, cunoscute in Scripturi sub numele de Domnii, Stapanirii si Puterii. Intotdeauna prima actiune asupra omului vine din partea lui Satan, din partea Domniei lui. A doua actiune asupra omului este actiunea Stapanirii pacatului si a treia actiune asupra omului este Puterea mortii. Fara un Satan ispititor, pacatul nu se poate naste, fara pacat moartea nu are putere asupra omului. In gradina Edenului sarpele ispititor a fost primul in actiune. Odata ce omul nu A RABDAT ISPITA, odata ce omul a aceptat soapta otravitoare a sarpelui, pacatul neascultari sa nascut in fiinta omului, iar cand pacatul a fost nascut adica infaptuit, nemiloasa moarte a legat omul cu legaturile trecatoare a timpului si l-a instrainat departe de cununa vietii. Moartea omului este o dovada netagaduita a neascultari lui. Dupa cum viata este rodul pomului Vietii, tot asa moartea este rodul pomului cunostintei binelui si raului. Moartea omului este plata, recompensa, rodul munci si a umblari omului pe drumul neascultari de porunca lui Dumnezeu. Moartea omului este dovada unui om infrant, a unui om biruit, moartea omului nu reflecta nici macar putina bucurie. Mult, foarte mult diferita a fost moartea lui Isus. Inca de la nasterea Sa, Isus a fost continu vizitat de puterea intunericului. Satan a folosit toate metodele lui, toate armele sofisticate, toti experti lui, Satan sa folosit de toate pacatele omenirii, de toate sa folosit ca de niste sageti otravitoare infipte adanc in fiinta lui Isus. Prin toate a incercat, cu toate sa luptat, pe toate le-a adunat, de toate sa folosit, uneori una cate una si de multe ori, multe, foarte multe o singura data, dar Isus A RABDAT ISPITA. Dupa randuiala asezata de Dumnezeu, Satan trebuia prima data sa ispiteasca, sa convinga, sa corupa, sa forteze pe Isus sa acepte macar una din soaptele vrajitoriei lui pentru ca pacatul sa se poata naste in fiinta lui Isus. Asa dar pacatul si moartea stateau in ordinea lor asteptand cu nerabdare rezultatul vicleniei lui Satan.

Suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus au fost puternic dovedite inca de la nasterea Sa. Dupa cum vechiul Israel depindea de biruinta sau infrangerea tanarului David in lupta sa cu Goliatul Filistenilor, tot asa de biruinta sau infrangerea lui Isus in lupta Sa cu vechiul Sarpe depindea acum intreaga omenire. Rezultatul lui Isus urma sa fie rezultatul intregi omenirii. In lupta aceasta, in cea mai mare lupta din istoria omului, daca Isus putea sa fie ispitit sa faca unul singur pas gresit, numai o mica abatere de la porunca Tatalui. Prin aceia mica abatere pacatul stapanea in continuare iar moartea punea peceta ei peste generatiile de oameni din veacurile viitoare. Dar daca Isus, care reprezinta prin hotararea Tatalui tot neamul omenesc, ramane nemiscat, ramane neanvins de ispita lui Satan, atunci pacatul si moartea nu mai au nici o putere asupra omenirii. Dragi mei cititori, dragi prieteni, suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus in nemasurata Lui dragoste fata de omenire, nu se poate descrie indeajuns, eu cel putin nu gasesc cuvinte vrednice care sa poarte in ele pe deplin puterea dragostei lui Dumnezeu aratata in Isus Hristos Fiul Sau. Apostolul Ioan repeta in scrierea lui cuvintele lui Isus acolo unde vorbeste El despre iubirea lui Dumnezeu fata de omenire: Fiindca ATAT DE MULT a iubit Dumnezeu lumea…Cat de mult? Cat de mare a fost si este iubirea Lui? Cat de departe a mers si merge iubirea Lui? Cand sa terminat sau cand se va termina iubirea Lui? Cat de puternica a fost si este iubirea Lui? Isus continua felul Lui tainic de vorbire unde zice: Ca a dat pe SINGURUL LUI FIU.   Dumnezeu in calitate de Parinte, in calitate de Tata avea unul singur Fiu. Dupa randuiala lui Dumnezeu stim ca un tata se extinde, se multiplica, se investeste in fiii lui. Daca are mai multi fii se extinde, se multiplica, se investeste in fiecare fiu intr-un fel diferit, in asa fel ca fiecare fiu reflecta o anumita parte a fiintei tatalui investita in el. Dar un tata care are UNUL SINGUR FIU se extinde, se multiplica, se investeste total in singurul lui fiu. Singurul lui fiu este singura lui expresie, este singura lui oglindire, este singura dovada vizibila a chipului si a asemanari lui. Ori unde este fiul acolo este tatal, oricine vede pe fiul vede chipul si asemanarea tatalui. Daca tatal acesta ar pierde pe singurul lui fiu, atunci tatal ramane limitat, ramane fara o cale de extindere. Numele, caracterul, chipul si asemanarea lui raman necunoscute in scurt timp. Cred eu ca la aceasta se refera cuvintele spuse de Isus cand a zis: Ca a dat pe singurul Lui Fiu. Iubirea lui Dumnezeu fata de lumea omeneasca a fost atat de mare pana unde El Tatal cuprins de focul fierbinte al iubirii trimite pe SINGURUL Lui Fiu, adica trimite TOT ce are, adica se trimite pe SINE insusi. Dumnezeu Tatal nu trimite o anumita parte, o anumita masura a caracterului Sau, o anumita masura a chipului si a bunatati Sale. Cand trimite pe Singurul Lui Fiu trimite PLINATATEA DRAGOSTEI SALE, trimite toate comorile si bogatiile fiintei Sale. In aceasta unica aventura a iubirii Sale se trimite pe El insusi pentru ca toti, oricine de oriunde crezand in Fiul sa nu piara, ci sa aiba, sa primeasca viata vesnica Aleluia!

Este adevarat ca prin neascultarea unui singur om toti oameni au cazut victima pacatului si morti. Si este foarte adevarat ca prin ascultarea unui singur Om toti oameni sunt eliberati de sub puterea pacatului si a morti si sunt declarati neprihaniti. Primul om Adam nu a purtat povoara unor oameni vinovati si pacatosi, el nu a luptat pana la sange in lupta lui impotriva pacatului. El nu a biruit ISPITA, el nu a depus nici o impotrivire, nici o suferinta, din potriva toti oameni purtam in fiintele noastre rodul neascultarii lui. Al doilea Om Isus, spre deosebire de Adam a fost de la inceputul Lui nevinovat si nu a adus omeniri nici o povoara. Povoara grea, neascultare si pacatul atat de felurit al intregi omenirii a fost asezat de Dumnezeu pe umerii SINGURULUI Lui Fiu. Isaia declara acest adevar cand zice: Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre… Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor Isaia 53:5,6.   Dragi cititori, este foarte posibil ca fiecare om sa fi fost framantat de vreun anumit gand, de vreo anumita dorinta, pofta macar o data in viata.   Oameni sub presiunea diferitelor visuri, ganduri, soapte, dorinte, pofte de multe ori nu au mai dormit, nu au mai mancat si multi chiar au cazut victima bolilor si chiar si-au pierdut viata. Iata ce scrie Daniel despre o asemenea intamplare: Si in cheful vinului, a poruncit sa aduca vasele de aur si de argint, pe care le luase tatal sau Nebucadnetar din Templul de la Ierusalim, ca sa bea cu ele imparatul si mai marii lui, nevestele si tiitoarele lui…In clipa aceea, s-au aratat degetele unei maini de om si au scris, in fata sfesnicului, pe tencuiala zidului palatului imparatesc. Imparatul a vazut aceasta bucata de mana care a scris. Atunci imparatul a ingalbenit, si gandurile atat l-au tulburat ca I s-au desfacut incheieturile soldurilor, si genunchii I s-au izbit unul de altul…Toti inteleptii imparatului au intrat, dar n-au putut nici sa citeasca scrisoarea, nici s-o talmaceasca imparatului. Din pricina aceasta imparatul Belsatar s-a inspaimantat foarte tare, fata I s-a ingalbenit, si mai marii lui au ramas incremeniti Daniel 5:1-9.

Cand povoara framantarilor, multimea gandurilor si toata murdaria poftelor a tuturor oamenilor din toate veacurile, au fost asezate pe umeri trupului lui Isus, si cand vicleanul sarpe a luat fiecare pacat in parte, fiecare vina, fiecare pofta, fiecare cuget si fiecare gand si in nenumarate ocazii lea introdus in mintea si in sufletul lui Isus producandu-I un nesfarsit chin, o nesfarsita tulburare. Dar El Isus sub aceasta grea si insuportabila presiune S-a impotrivit, a intampinat fiecare pacat si fiecare fel de pacat, fiecare vina, fiecare soapta si fiecare strigat strident cu acelasi raspuns: Nu voia Mea, ci voia Tatalui trebuie implinita. Nu a ramas pana la urma unul singur pacat, una singura vina care sa nu fi fost inmuiata deplin in veninul lui Satan si apoi trimisa cu viteza uri lui in nevinovatul Miel Dumnezeiesc. Dragul meu prieten, pacatul meu, pacatul tau, vina si gandurile mele murdare, vina si gandurile tale murdare au lovit cu putere in Fiinta iubirii si a dragostei lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care a profetit Isaia: El era STRAPUNS pentru, sau din partea pacatelor noastre, El era ZDROBIT pentru, sau din partea faradelegilor noastre. Iata suferinta lui Isus, iata cum a rabdat El ispita. Si toate acestea le-a facut pentru noi caci ne-a iubit. Asa a fost viata lui Isus, o viata daruita, o viata care nu era a Lui, viata lui a fost sa implineasca deplin VOIA Tatalui. Drumul CRUCI lui Isus este incununat de biruinta, El se ridica din nou prin puterea Duhului Sfant, ori de cate ori este doborat in tarana. El se ridica biruitor din lupta si ispita felurita a pustiei, El castiga neuitata lupta si chinul morti din gradina Ghetismani. Ajuns in fata cruci  Isus este obosit, Isus este aproape terminat. Fruntasi veacului aceluia, nu au cunoscut indeajuns secretul si taina crucii, daca ei ar fi descoperit taina crucii si a mortii lui Isus nu ar fi rastignit pe Isus. Daca Isus nu a putut fi biruit in pustia imparatiei lui Satan, acolo unde vicleanul sarpe a ridicat pe Isus pe un munte inalt, acolo unde Satan I-a oferit implinirea misiuni lui Isus pe o cale scurta, intr-o clipa putea sa devina Imparatul lumii, Salvatorul lumii, doar printr-o mica si foarte repede inchinare inaintea lui Satan. Daca Isus nu a putut fi biruit in gradina Ghetismani, unde Satan a torturat mintea si sufletul lui Isus, coborandu-l pana la potile mortii, unde Satan a incercat sa convinga pe Isus ca Dumnezeu acepta schimbarea paharului. Ca Dumnezeu iubeste pe Fiul indeajuns ca sa-I pregateasca un alt pahar putin mai usor, si ca poate sa-si implineasca misiunea chiar aici in gradina, fara sa mai derajeze gloata si multimea Ierusalimului.

Ajuns in final si ridicat pe cruce, Isus este tinta celor mai iscusite duhuri, aici este armata de elita, aici este guvernul imparatiei lui Satan, o ceata mare de nelegiuiti, niste caini, o multime de tauri, niste tauri din Basan. Se pare ca de inceput Satan are un plan, si totul decurge dupa planul final faurit cu toata viclenia si siretenia lui. Dar mai tarziu cand totul pare ca se apropie de sfarsit, si Isus ramane ca Muntele si ca marea Stanca a lui Dumnezeu nemiscata si neinfricata in fata valurilor oceanului atat de tulburat, da, atunci toata gloata, fiecare in felul lui, fiecare cu arma lui, se arunca ca un leu care sfasie si racneste asupra trupului atat de istovit al lui Isus. Satan care nu putea sa inteleaga deplin gandurile si planul voii lui Dumnezeu, considera drumul crucii lui Isus o alegere nu prea nimerita, o alegere facuta in pripa, o alegere negandita, o alegere personala a lui Isus, o alegere care putea fi inbunatatita sau chiar schimbata. Si aici pe crucea Golgotei ca si pana aici Satan foloseste toate armele arsenalului sau, pentru a clatina macar mersul atat de sigur si umblarea lui Isus pe drumul ascultari. Iata pe plan fizic reprezentanti armatei vicleniei lui Satan: Pe cand graia El inca, iata ca a venit o GLOATA. Si celce se cheama Iuda, unul din cei doisprezece, MERGEA IN FRUNTEA LOR…Isus a zis apoi Gloatei sau Cetei care era formata din: Preoti cei mai de seama, capeteniile strajerilor Templului si batranilor, care venisera impotriva Lui: Ati iesit dupa mine ca dupa un talhar, cu sabii si cu ciomege? In toate zilele eram cu voi in Templu, si n-ati pus mana pe Mine. Dar acesta este CEASUL VOSTRU SI PUTEREA INTUNERICULUI Luca 22:47-53.

Gloata aceasta condusa personal de Satan, cat si trecatori, cat si ostasi Romani si chiar talharii, toti impreuna ametiti de veninul otravitor al lui Satan, calauziti de cele mai de seama duhuri, toata puterea firii pamantesti, toata puterea intunericului, sunt adunati aici in fata cruci lui Isus. Pacatul neascultari cu tot rodul lui, rodul tuturor generatiilor din toate veacurile, vina si nelegiuirea intregului neam omenesc, sunt transformate in sageti otravitoare, sunt transformate in strigate salbatice, in soapte chinuitoare, pacatul meu, pacatul tau, eram si noi atunci acolo.   La urletul disperatului Satan, toata ostirea vinovata, trimit multimea sagetilor lor, care venind din toate directiile pamantului, se infing adanc in trupul si in mintea Mielului lui Dumnezeu. Trecatori isi bateau joc de El, dadeau din cap si ziceau: Tu care strici Templul si-l zidesti la loc in trei zile, mantuieste-Te pe Tine insuti! Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce! Preoti cei mai de seama, impreuna cu carturarii si batranii, isi bateau si ei joc de El si ziceau: Pe altii I-a mantuit iar pe Sine nu se poate mantui! Daca este El Imparatul lui Israel, SA SE COBOARE ACUM DE PE CRUCE, SI VOM CREDE IN EL! S-a increzut in Dumnezeu: sa-L scape acum Dumnezeu, daca-L iubeste. Caci a zis: Eu sunt Fiul lui Dumnezeu! Talharii care erau rastigniti impreuna cu El, Ii aruncau aceleasi cuvinte de batjocura Matei 27:39-44.

Dragi mei, Mielul lui Dumnezeu era mult diferit de mieii oamenilor. Un miel firesc nu este dotat, nu este echipat cu arme de lovire, el nu are putere indeajuns sa se apere. Dar Mielul lui Dumnezeu avea toata puterea sa loveasca sa se razbune, sa se apere dupa cum declara El: Crezi ca n-as putea sa rog pe Tatal Meu, care Mi-ar pune indata la indemana mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Matei 26:53. Cu toate ca avea putere si avea pe Tatal de partea Lui, totusi El se lupta cu El insusi sa nu raspunda cu batjocuri cand era batjocorit, si cand era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului Judecator. Isus privea drept inainte spre bucuria care I-a fost pusa inainte, pentru a implini voia Tatalui si pentru ca ne-a iubit a ramas nebiruit, a ramas inca nemiscat din drumul ascultari. Isus a fost ispitit in toate dar fara de pacat.   Ajuns la capat de drum Isus nu mai arata a om, era asa de schimonosit ca I-ti intorceai fata de la El. Satan folosind prilejul slabiciuni se apropie de Isus si stapanindusi teama vorbeste dulce lui Isus: Acum este timpul cel mai potrivit, orice amanare poate sa fie o mare pierdere, ce stii Tu despre moarte? Ce stii Tu despre Locuinta mortilor? Cine a evadat vreo data din Locuinta mortilor? Cum poti Tu sa stii ca Tatal Tau te va izbavi din neanduplecata Locuinta a mortilor?   Nu mai risca este timpul tau, fii intelept, coboarate de pe cruce, aratati puterea, fati un nume, si noi toti vom crede in Tine. Cu cat trupul lui Isus slabeste si se apropie de portile vechi a morti, cu atat si chiar mult mai mult Duhul Lui ridica deasupra cruci steagul biruintei vestit de Dumnezeu prin gura tuturor profetilor. Isus era deja ametit de marea bucurie, El privea acum dincolo de granitele mortii, El vedea samanta Sa, o noua generatie de oameni.

Imparatia lui Satan se clatina, tronul vicleniei lui se prabuseste, locul lui nu mai este in Cer, adica locul lui nu mai este un loc de guvernare, nu mai este un loc de stapanire. Isus privind spre Tatal, inundat de bucurie El striga cu plina voce un strigat ce rasuna, un strigat nou, o veste buna. Sa ispravit, sa terminat necazul, Satan nu mai domneste, pacatul nu-si mai gaseste locul caci Mielul nare vina. Asa sfarseste drumul trasat de Dumnezeu, aici se pune steagul, aici este salvarea in biruinta jertfei Fiului lui Dumnezeu. Satan a fost deplin invins, el nu a reusit sa convinga pe Isus, el nu a reusit sa penetreze iubirea lui Isus, el nu a reusit sa cucereasca macar un milimetru din fiinta lui Isus. Pacatul a ramas fara lucru, pacatul nu avea dreptul sa se nasca in fiinta lui Isus fara a fi implinita mai intai macar o mica ispita din bagajul mincinilor lui Satan.

Aici in fata cruci, Satan priveste tulburat, e greu sa inteleaga ca veacul lung al nopti aici sa terminat. Se-apropie de cruce, de trupul lui Isus, si vede cum o usa acuma se deschide, se uita plin de spaima in vremuri viitoare si vede-o lume noua, o lume de lumina, o lume necorupta o lume fara vina. Aici in fata cruci Satan se lamureste, vorbeste-acum in soapte mai mult doar pentru sine: Isus tu esti Hristosul ce trebuia sa vina, acepta compromisul caci cine-I fara vina: trecutul este-al meu, iar viitoru-ti apartina. Satan umbrit de cruce si trupul lui Isus, se-ntoarce si priveste la veacul din trecut, atatea vremi de slava de generatiile multe ce inima te leaga. Atatia imparati, atitia regi si sfetnici ce nu-I mai tin in seama. Dar oricum el se-ntoarce spre vremile trecute, spre vremile de-aproape, se vede doar lumina, lumina ce soarele dreptati o aduce. Sfarsitul si-nceputul, trecutul veac si viitorul se intalnesc la cruce. Aici e taina mare a dragostei divine, daca Satan a pierdut generatia viitoare, generatia semintiei lui Isus, el ar fi fost multumit sa stapaneasca peste generatiile de oameni nascute inaintea venirii lui Isus, peste generatiile si samanta lui Adam, generatiile OMULUI VECHI. Dar cand le-a cautat nu mai erau in trecut, ele toate fusesera asezate de Dumnezeu in trupul lui Isus. Generatiile omului vechi au fost rastignite impreuna cu Isus, iar acum si aici, in fata crucii, ele erau moarte impreuna cu Isus. Asa dar Satan, pacatul au ramas complect fara lucru. Lucrarea lor a luat sfarsit aici pe crucea Calvarului. Aici Satan a fost desbracat de puterea lui, aici pacatul a fost ridicat si pus in mormantul uitarii pentru totdeauna, El in iubirea Lui ne-a SPALAT de pacatele noastre cu sangele Sau (cu daruirea vietii Sale) Apocalipsa 1:5

In primul rand moartea lui Isus din partea Lui a fost jertfirea vieti Sale, o jertfa sfanta complect daruita ascultarii de porunca lui Dumnezeu, o viata fara de pacat, fara vina, fara pata, o viata jertfita si daruita lui Dumnezeu din curata dragoste, de buna voie, cu multa placere. In al doilea rand si din partea omenirii moartea lui Isus a fost moartea omului vechi odata pentru totdeauna. Trupul pacatului prin moartea lui Isus a fost complect desbracat de puterea lui. Iata importanta si insemnatatea mortii lui Isus. Trupul lui Isus a fost asezat in mormant ca un symbol si o marturie unde omul vechi si faptele neascultari lui sunt ingropate in groapa vesnicei uitari, iar sufletul Lui a fost dus in Locuinta mortilor. Toata viata, toata activitatea, toata suferinta, impotrivirea si rabdarea lui Isus, rastignirea si moartea Lui au fost prezentate inaintea tribunalului suprem al lui Dumnezeu. Si dupa ce a fost judecat, analizat, cantarit si apreciat, a fost gasit bun, a fost gasit VREDNIC sa primeasca CUNUNA VIETII Aleluia! Si unul din batrani mi-a zis: Nu plange, iata ca Leul din semintia lui Iuda, Radacina lui David, A BIRUIT ca sa deschida cartea si cele sapte peceti ale ei. Si la mijloc, INTRE scaunul de domnie si cele patru fapturi vii si INTRE batrani, am vazut STAND IN PICIOARE un Miel. Parea junghiat si avea sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise in tot pamantul…Si cantau o cantare noua si ziceau: VREDNIC ESTI TU sa iei cartea si sa-I rupi pecetile: CACI AI FOST INJUNGHIAT SI AI RASCUMPARAT pentru Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din orice semintie, de orice limba, din orice norod si de orice neam…Ei ziceau cu glas tare: VREDNIC ESTE MIELUL, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda! Apocalipsa 5. Daca moartea lui Isus este rodul ascultarii si a biruintei lui Isus, invierea lui Isus este raspunsul, este puterea dreptati lui Dumnezeu, este semnul de netagaduit unde Dumnezeu prin jertfa lui Isus considera tot neamul omenesc in drepturi depline pentru mostenirea vietii vesnice. Moartea lui Isus este puterea dragostei lui Dumnezeu, iar invierea lui Isus este puterea dreptati lui Dumnezeu. Moartea lui Isus este plata pacatului, unde pacatul este oprit, ridicat si anulat, iar invierea lui Isus este darul fara nici o plata al lui Dumnezeu daruit omenirii in Isus Hristos Aleluia!   Cu multa stima si respect David Ilea. http: //www. kingdomplan. net

Rugăciunea lui Iisus” este cea mai puternică rugăciune, care este alcătuită din cuvintele

Rugăciunea lui Iisus” este cea mai puternică rugăciune, care este alcătuită din cuvintele „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.” Această formulă de bază originală și tradițională a variat și variază ușor, în funcție de perioada istorică și de școala duhovnicească în care s-a folosit. Cele mai frecvente adăugări, chiar dacă nu sunt singurele, sunt „Doamne Iisuse Hristoase, [fiul lui Dumnezeu], miluiește-mă [pe mine păcătosul].” Desigur că există și alte variante.

În orice caz, recomandăm cea mai scurtă formă, deoarece, mai ales în zilele noastre, mintea noastră este foarte slabă – astfel încât forma mai scurtă, originală, va ajuta mintea să păstreze rugăciunea mai ușor.

Regula de aur este de a nu forma niciun fel de gânduri și de a respinge orice gânduri și imagini care vin. Trebuie să fim atenți doar la cuvintele rugăciunii și să ne închidem mintea în interiorul acesteia.

Ar trebui să o spunem cât mai mult – mai mult sau mai puțin în mod neîncetat – de preferință cu ajutorul unui metanier, deoarece se adună mintea mult mai bine.

La început, este mai bine să spunem rugăciunea cu gura, în șoaptă (dacă nu îi distragem pe ceilalți). Șoptirea rugăciunii ajută foarte mult, mai ales atunci când cineva îndeplinește sarcini manuale.

Desigur, trebuie să avem o viață spirituală normală în biserică – mărturisirea regulată fiind aspectul cel mai important aici. Un alt aspect foarte important din viața noastră spirituală este ascultarea. A fi neascultător este o modalitate sigură de a umple mintea cuiva cu o mulțime de gânduri și război demonic, care vor împiedica mult rugăciunea.

„Rugăciunea mintală” (numită și „rugăciunea minții”) și „rugăciunea inimii” sunt doar două etape speciale ale rugăciunii lui Iisus.

Cu darul lui Dumnezeu, dacă o persoană avansează în rugăciune, atunci rugăciunea începe să „lucreze” – adică să se rostească singură, în „mintea” persoanei. Persoana nu mai face niciun efort, dar rugăciunea se spune neîncetat prin harul lui Dumnezeu, chiar dacă persoana vorbește, mănâncă sau chiar doarme. Când spunem că rugăciunea este rostită în „mintea” unei persoane – adică „rugăciunea minții” sau „rugăciunea noetică”, spunem că rugăciunea este rostită în aspectele raționale ale sufletului adică logica și intelectulul (νούς), de obicei tradus tot ca „minte”.

Dacă o persoană avansează mai mult, atunci harul lui Dumnezeu coboară rugăciunea din minte în „inimă” – adică în aspectele iraționale ale sufletului – aspectul mânietor și aspectul doritor. Apoi, „mintea” și „inima” devin una (se unesc) – iar persoana va depăși comportamentul haotic intern al aspectelor sale și va atinge apoi o putere profundă și pașnică: bucuria și înțelepciunea conferită de Harul în unitatea sufletul acesteia.

Dacă nu vom face bine rugăciunea, nu va avea rezultatele dorite, ceea ce este, desigur, de evitat. Dar să nu credeți că va avea efecte adverse – cu excepția cazurilor în care cineva face rugăciunea în timp ce are gânduri de mare mândrie, infatuare, amăgire, căutare de minuni, lumini, îngeri etc.

Căderea în amăgire sau problemele nevrotice sunt rezultatul clasic al unui suflet foarte mândru, plin de încredere în sine. Dacă cineva se mărturisește în mod regulat, nu crede și nu acordă importanță gândurilor sale și diverselor experiențe „pseudo-spirituale” (pe care le-ar putea aduce cel rău), este foarte în siguranță. Nu vă fie teamă să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus!

Vineri este ziua neagră în care Cristos este pus în mormânt…

Sunt evenimente ce au schimbat istoria lumii, sunt zile care rămân în istorie.
Important este acum, la sărbătoare, să privim împreună în trecut și să-nvățăm…

E vineri, e ziua în care comemorăm răstignirea Domnului Isus.
Isus este dus de la Ana – la Caiafa și de la Irod – la Pilat.
Mântuitorul a fost judecat, cercetat și găsit fără vină!
Barnaba, ucigașul de oameni, tâlharul celebru, este eliberat, iar pentru Isus începe CALVARUL!
BĂTUT, BATJOCORIT, BOCIT, Isus îndură…Iuda se sinucide.

Urmează o procesiune, pe umerii lui Isus este așezată o cruce grea, atât de grea încât este nevoie de altcineva să-L ajute.
Ce paradox, noi contemporanii am transformat crucea în simbol, în bijuterie, pe care unii o poartă la gât sau ca semn distinctiv pe mașină.
Crucea era un obiect al pedepsei, un obiect al rușinii.

Mântuitorul urcă Via Dolorosa înconjurat de mulțimea furioasă, apoi ajunge pe dealul Căpățânii
Se aud ciocanele care bat ritmic, se aud zarurile care cad.
De pe CRUCE Isus rostește simplu, în suferință, sugestiv pentru mulțimea adunată puhoi: „TETELESTAI”care înseamnă: întodeauna ceea ce s-a plătit va rămâne plătit pentru totdeauna!

Nu este strigatul unui muribund, ostenit de suferință, ci este anunțul BIRUINȚEI!
Vineri este ziua neagră în care Cristos este pus în mormânt…

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan

Să afli și tu semnificația >sărbătoarea sărbătorilor< şi >praznicul praznicelor< sau Învierea Domnului Iisus

Sărbătorile pascale pentru credincioşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine.

Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică.

Paşte vine din ebraicul pesah – trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului.

Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.

În prezent, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte Crăciunul după calendarul gregorian şi Paştele după cel iulian.

Biserica Ortodoxă Finlandeză şi cea Estoniană sunt singurele biserici ortodoxe care sărbătoresc Paştele după calendarul gregorian.

Paştele catolic şi cel ortodox nu cad în aceeaşi zi decât rareori (aşa cum s-a întâmplat în 2014 şi  2017). Paştele catolic poate cădea în luna martie sau aprilie şi niciodată în luna mai, în timp ce Paştele ortodox poate cădea în aprilie sau mai şi niciodată în martie.

Tradiţii străvechi

Slujba de Înviere începe în jurul orei 23.00, în interiorul lăcaşurilor de cult. Învierea Mântuitorului este proclamată în afara bisericii pentru că ea îi priveşte pe toţi oamenii – credincioşi sau necredincioşi. La miezul nopţii, preotul iese din biserică având lumânarea aprinsă şi îi îndeamnă pe cei prezenţi: „Veniţi de luaţi Lumină!”. În multe locuri, Lumina este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropite cu vin, denumite Paşte. După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul avându-l în frunte pe preot, dascăl şi cântăreţi înconjoară biserica de trei ori, cântând „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Apoi, se intră din nou în biserică, unde continuă slujba de Înviere, care durează până în jurul orei 03.00 dimineaţa.

Credincioşii care au postit în toate cele şapte săptămâni se pot împărtăşi în Noaptea de Înviere. După slujbă, este tradiţia ca preotul să dezlege bucatele pe care le aduc credincioşii la biserică – ouă  vopsite, cozonac, pască sau friptură – şi să le sfinţească, astfel că prima masă „de dulce” se ia în biserică.

Una dintre tradiţiile străvechi de Paşte o reprezintă ouăle vopsite. Prezenţa în creştinism a ouălor roşii este una simbolică şi reprezintă o altă mărturie clară a vechimii acestui mare praznic. În multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă şi se pare că acest aliment nu lipsea de la agapele ce se făceau în acele vremuri. În antichitate, în special la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii, din moment ce forma lui pare a fi una perfectă şi fără început.

Pentru iudei, dar şi pentru păgâni, ouăle erau simboluri ale creaţiei şi ale învierii. Creştinii, încă de la început, au legat de ouăle roşii simbolismul învierii neamului omenesc prin Mântuitorul Iisus Hristos, dar şi pe cel al creării din nou a lumii, culoarea roşie însemnând sângele Domnului curs pe Cruce. „Oul pascal“ reprezintă, pe de altă parte, simbolul văzut al învierii morţilor, a cărei garanţie este însăşi Învierea cea din morţi a Domnului. Din tradiţia creştină mai ştim că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus: „Hristos a înviat!“. Există opinii potrivit cărora acest fapt ar fi generat introducerea ouălor roşii în cadrul sărbătorii Paştilor.

Un alt obicei de Paşti este acela ca după slujbă credincioşii să meargă la cimitir, unde aprind lumânări pe mormintele celor dragi. Tot acolo, se aduc bucate care sunt date de pomană celor sărmani.

Duminică, spre prânz, credincioşii sunt aşteptaţi la biserică pentru slujba cunoscută ca „A doua Înviere”, la care vor fi citite în 12 limbi versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.

În slujba Bisericilor Ortodoxe Orientale (necalcedoniene), serbarea Sfintelor Paşti se bucură de aceeaşi cinste ca şi în Bisericile Ortodoxe Răsăritene, fiind foarte dezvoltate din punct de vedere liturgic. Din această familie de Biserici, în prima grupă sunt Biserica Ortodoxă din India şi Biserica Ortodoxă Siriană din Antiohia, care au acelaşi tipic pentru slujba Învierii. În unele din aceste biserici, preotul, cu crucea în mână, însoţit de diaconi cu luminări aprinse şi cu cădelniţe, spune: „Fraţilor, vă spun o veste nouă: Hristos a Înviat din morţi şi a doborât pe duşmanii Săi la spatele Lui”. Credincioşii răspund: „Noi credem că adevărat a Înviat”. Acest ritual se rosteşte de trei ori, în timp ce sună clopotele.

Biserica Ortodoxă Etiopiană, care face parte din acelaşi grup de Biserici necalcedoniene, are de asemenea un ritual dezvoltat în ceea ce priveşte sărbătoarea Învierii Domnului. Preotul citeşte Evanghelia de la Matei, Marcu şi Luca, după care, cu o cruce în mână, le spune credincioşilor: „Hristos a Înviat din morţi”, iar aceştia răspund: „Cu marea putere dumnezeiască”. În Biserica Ortodoxă Armeană, Sfânta Liturghie începe în jurul orei 20.00, după care are loc procesiunea în timpul căreia se cântă „Astăzi a înviat din morţi”. La final, toţi oamenii prezenţi, începând cu preotul preot, îşi spun unii altora „Hristos a Înviat!”.

De Paşte, nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, bucuria fiind sentimentul care domină Învierea. Oamenii îşi pun haine noi, de culori deschise şi pregătesc bucate tradiţionale – pască, ouă vopsite, cozonac şi miel.

Sursa: https://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/Invierea-domnului-cea-mai-mare-sarbatoare-crestinatatii-sarbatoarea-bucuriei-1_5cc51781445219c57e099bd4/index.html

Vinerea patimilor lui Hristos -> semnificația neștiută de multă lume

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare. Este numită și Vinerea PașteluiVinerea PatimilorVinerea NeagrăVinerea Seacă. Se numește Vinerea Paștilor, pentru că este ultima vineri dinaintea

Paștelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos, Vinerea Seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite „Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus care a fost

răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Unii creștini țin în această zi un post sever, numit și post negru. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara, în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii“ care vorbesc despre Pătimirile Domnului; Ceasurile împărătești au loc vineri dimineața, Vecernia, în

timpul căreia se face și „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare și Pavecernița.

 

Rănile lui ți-au scăpat ție viată să ai pace cu EL

,,Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5)

Domnul nostru Isus a suferit toate cele cinci genuri de răni cunoscute în medicină:

1. contuzii – create de loviturile de nuia
2. sfâşieri – provocate de biciuire
3. plăgi (răni pătrunzătoare) – provocate de cununa de spini
4. răni perforate – provocate de cuie
5. răni incisive – provocate de suliţă

Care au fost rostul acestor 5 genuri de răni? Să fim tămăduiți. Dar la ce tămăduire face Isaia referire? Fizica (adică de boli trupești) sau spirituală ( de păcat și fărădelege). Contextul arată că rănile Domnului Isus ne vindeca pe toți de ceea ce suntem cu toții bolnavi: păcatele noastre, robia celui rău și robia firii pământești.

Iată ce găsim scris în 1Petru 2:24: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” Din nou este exprimata același idee, parca cuvânt cu cuvânt ca cea din Isaia și anume ca Domnul Isus a fost rănit in trup pentru ca cei care vor fi mântuiți să fie vindecați de boala păcatului și fărădelegii.

Prin rănile Lui, și tu poți fi vindecat și tămăduit de păcatul care îți conduce viața.

Creștinii au trei munți importanți, munți pomeniți deseori în Biblie, munți pe care

Creștinii au trei munți importanți, munți pomeniți deseori în Biblie, munți pe care s-au întâmplat lucruri inimaginabile, supranaturale, lucruri care au schimbat lumea.

1. Muntele Horeb – Aici Moise a fost uns cu focul Duhului Sfânt pentru a face misiunea de eliberare a poporului evreu, prin care a venit Mesia, prin care a venit focul Duhului Sfânt pentru noi toți credincioșii, prima coborâre fiind la Cincizecime. Așadar acest munte este primul pe care trebuie să urce fiecare creștin, este un munte care poate exista și în cămăruța ta, iar escaladarea începe când pui genunchii jos.

2. Muntele Sinai – Aici Moise a primit revelația celor 10 porunci și multe altele. Acest munte este muntele revelației, muntele pe care stai de vorbă cu Dumnezeu și nu te mai saturi, simți frumusețea prezenței Tatălui cum Isus, Petru, Iacov și Ioan au au simțit-o pe muntele schimbării la față, munte pe care Isus fugea adesea departe de lume și de tentațiile ei. Și acest munte poste exista în cămăruța ta!

3. Muntele Carmel – Aici Ilie a manifestat puterea Duhului Sfânt de a înghiți păcatul, ocultismul, vrăjitoria, minciuna religioasă și demonică. Preoții lui Baal, preoții falși, au fost scoși pe linie moartă pentru ca poporul să-L vadă pe Dumnezeul adevărat. Muntele Carmel a fost reședința celor doi mari profeți, Ilie și Elisei. Acest munte a exista și în viața lui Isus. Acest munte poate fi și în viața ta dacă dorești ca Dumnezeu să se manifeste prin tine cu mare putere!

Caută munții rugăciunii ca Isus, nu sta în văi unde e păcatul. Sodoma și Gomora, Timna și Ierihonul, cetățile acestea pline de păcat erau în vale. E ușor să trăiești în păcat, în beții, curvii, ură și lăcomie ca lumea, dar cine începe să urce spre Dumnezeu pe acești munți, va descoperi viață din belșug. Începe chiar acum ascensiunea spre Dumnezeu, suie-te pe muntele rugăciunii și vei fi și tu un erou al credinței. Ai tu acești trei munți în viața ta?

“Dupa ce a dat drumul noroadelor, [Isus] S-a suit pe munte să se roage, singur la o parte.
Se înoptase și El era singur acolo.” Matei 14:23

Cu prețuire,
Toni Berbece

P.S. Aici este tot mesajul despre oamenii munților:

Pe urmele Mântuitorului – Întâiul popas din drumul Crucii

Şi acum, după această orientare, să ne întoarcem iarăşi la locul unde L-am lăsat pe Mântuitorul în curtea lui Pilat, unde iudeii şi ostaşii se pregăteau să-L ducă spre răstignire. Spuneam mai înainte că pe drumul spre Golgota pe care a mers Mântuitorul cu Crucea pe umeri, sunt 14 opriri, adică 14 locuri unde S-a oprit lsus sub greutatea Crucii. Cel dintâi popas din drumul Crucii este locul unde s-a adus sentinţa de moarte a Mântuitorului, în curtea lui Pilat. Amintirea acestui loc se păstrează şi azi în clădirea aşa-numită „pretoriu”. O tăbliţă cu slove latineşti spune că aici a fost judecat la moarte Mântuitorul şi de aici a plecat spre Golgota. Dar despre acest loc am vorbit pe larg mai înainte. Când toate pregătirile răstignirii fură gata, iudeii şi ostaşii plecară să iasă cu Domnul afară din curte. Afară la poartă aştepta Crucea răstignirii pe care Mântuitorul trebuia să o ducă în spate până sus la Golgota. Din clipa în care Mântuitorul a luat Crucea în spate, începe o parte nouă – şi partea cea din urmă – a sfintelor Patimi.

Unul din Sfinţii Părinţi spune că în patimile Mântuitorului sunt trei părţi, pe care le-au închipuit cele trei despărţăminte ce le avea templul din Ierusalim şi pe care le au şi bisericile noastre.

În prima parte – tinda, foişorul templului (bisericii) – se cuprind cele întâmplate din Lunea cea Mare până în noaptea când S-a rugat Mântuitorul cu sudori de sânge în grădina Ghetsimani. Acestea ar fi o introducere, o intrare în biserica Sfintelor Patimi.

În partea a doua – naosul, mijlocul bisericii – sunt patimile Mântuitorului, de când a fost prins şi până a fost judecat la moarte în curtea lui Pilat.

Partea a treia – sfânta sfintelor din templul Ierusalimului, altarul din biserică – e drumul Crucii, Golgota, răstignirea Mântuitorului.

Am ajuns, deci, cu însemnările călătoriei în faţa Sf. Altar, în faţa Golgotei, în faţa Tainei celei mari şi sfinte a mântuirii noastre sufleteşti.

Isuse, Mântuitorule! Învredniceşte-mă şi pe mine, păcătosul, să Te însoţesc mai departe pe tot drumul Crucii, pe drumul cel sfânt al vieţii şi mântuirii noastre sufleteşti. Dă-mi dar şi ajutor, Isuse Doamne,să pot atrage şi pe alţii pe drumul Crucii; să-i pot aduce în urma Ta până sus la Golgota, la picioarele Crucii Tale, la izvorul mântuirii noastre.

Părintele Iosif Trifa din volumul “Pe urmele Mântuitorului“

Finalul zilelor pe pământ va fi precedat de RĂPIREA BISERICII LUI HRISTOS LA CER, în conformitate

Finalul zilelor pe pământ va fi precedat de RĂPIREA BISERICII LUI HRISTOS LA CER, în conformitate cu Scriptura. Domnul Isus Hristos ar putea veni după noi, chiar acum cât suntem la adăpost, prin casele noastre.

FINALUL ZILELOR sau Ziua Judecății Domnului la finalul celor 7 ani de Necaz Mare, va fi marcată de numeroase evenimente dezastruoase.

COVID 19 este doar un mic bacșiș pe care îl lași la un restaurant, față de PLATA CEA MARE pe care planeta și locuitorii pământului o vor plăti înaintea lui Dumnezeu, pentru NEASCULTAREA față de El.

Clar, COVID 19 va fi urmat de o CRIZĂ ECONOMICĂ GLOBALĂ PUTERNICĂ, cum lumea nu a mai văzut, iar paralel cu această criză, cu acest haos, Biserica lui Hristos ar putea trece printr-o PRIGOANĂ de curățire, de cernere, destul de dură…ea deja trece prin prigoană în multe zone ale lumii.

Anticristul va trebui să iasă pe scena lumii dintr-un HAOS, dintr-o CRIZĂ, iar FOAMETEA va lovi mari părți din planetă…el va aduce o ,,rezolvare” temporară, dar apariția lui va avea loc doar DUPĂ LUAREA BISERICII LUI HRISTOS LA CER!…așa spune Scriptura.

Anticristul se va ridica la putere înșelând lumea la greu, cu ajutorul duhului lui Satan, numit, Prorocul Mincinos, aducând acea PACE ȘI LINIȘTE falsă, despre care vorbește Scriptura.

La fel cum cunoaștem TRINITATEA lui Dumnezeu sus în Cer, așa și jos pe pământ, locuitorii pământului vor cunoaște TRINITATEA lui Satan: el-tatăl, Anticristul-fiul, Prorocul Mincinos-duhul lui Satan.

În primii 3 ani ½, TOTUL VA FI BINE – UNA DIN MINCIUNILE LUI SATAN…atunci ,,TOTUL VA FI BINE” – slogan pe care îl vedem tot mai mult afișat peste tot și prin care sunt ,,prostiți” și copiii și tinerii mai nou…însă TOTUL VA FI BINE (s-o credeți voi), deoarece după primii 3 ani ½ de domnie a Anticristului, el își va arăta adevărată lui față de fiu al Satanei, de om al fărădelegii, de fiu al pierzării.

El va rupe acel TRATAT DE PACE cu Israel și națiunile, iar atunci…când vor zice PACE ȘI LINIȘTE, va veni JUDECATA LUI DUMNEZEU peste toți locuitorii pământului, dar și mânia lui Anticrist care va controla și ucide pe bandă rulantă.

Apoi în ceilalți 3 ani ½ din toți cei 7 ani, totul va fi obligatoriu, semnul fiarei, închinarea la icoana fiarei, persecuția, vânarea și uciderea celor ce nu vor dori să i se închine fiarei, vor muri decapitați, spune Scriptura.

În plus de asta, tot Scriptura spune că Judecățile lui Dumnezeu se vor dezlănțui peste locuitorii pământului, 3 șiruri de câte 7 judecăți care mai de care mai grele și ele vor crește în intensitate tot mai mult.

Vă las aceste judecăți într-o poză la primul comentariu din această postare, dar vă sugerez să le citiți direct din Scriptură, unde le aveți detaliate cu lux de amănunte.

Nu doresc NIMĂNUI să rămână jos pe pământ la Răpirea Bisericii!
Unii chiar insistă să rămână deoarece așa înțeleg ei Scriptura…treaba fiecăruia, dar eu mi-am făcut datoria de Străjer al Domnului, am anunțat, anunt și voi anunța cât voi putea, despre Venirea Domnului pe norii cerului și sângele lor nu va fi pe mâinile mele.

LUAREA BISERICII la Cer este iminentă și poate avea loc în orice moment de acum înainte!

SĂ NE PUNEM VIAȚA ÎN RÂNDUIALĂ CU DOMNUL!
SFINȚIȚI-VĂ ȘI FIȚI GATA!

NIMIC DE LA MINE, TOTUL DIN SCRIPTURĂ!

STRĂJER PE ZIDUL CETĂȚII
DOMNUL ESTE FOARTE APROAPE!