Ajun de Boboteaza 2020. Ce trebuie sa faca fiecare crestin pe 5 ianuarie, pentru spor in casa, sanatate si pentru a fi ferit de rele

Boboteaza incheie sirul Sarbatorilor de Iarna. Credintele din popor spun ca, in aceasta zi, se sfintesc apele, ca sa se alunge duhurile rele, si se deschid cerurile.

BOBOTEAZA 2020 // Traditii Boboteaza: Ce se face in Ajunul Bobotezei

Pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, oamenii nu mananca de dulce – adica nu consuma carne, oua, lapte, branza – cu credinta ca astfel vor fi sanatosi si protejati de rele tot timpul anului. Cei mai credinciosi tin post negru.

Tot in Ajun, se „randuieste” cum va fi vremea peste an, se ghiceste viitorul si se fac farmece si descantece de dragoste, se arata in cartea „Traditii si obiceiuri romanesti“, scoasa de revista Flacara.

In dimineata de Ajun, inainte de aprinderea focului, se strang cenusa din soba si gunoiul din casa si sunt pastrate pana la primavara cand se pun peste straturile cu legume ca sa dea rod bogat. Se mai crede ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii sunt incarcati cu promoroaca, ei vor face multe fructe.

Seara, inainte ca oamenii sa se duca la culcare, se iau carbuni din vatra si sunt denumiti cu numele tuturor membrilor familiei.

Onisim Botezatu 🇳🇿 Apocalipsa din Australia

Au trecut sărbătorile, ne-am bucurat, am fost mulțumitor Stăpânului ceresc, dar oare am fost îndeajuns? Am aflat că în urmă cu câțiva ani, creștini din India au mărturisit că încă se roagă pentru România, ca Dumnezeu să o scape de comunism. În contextul în care deja două decenii postdecembriste erau de când țară noastră este plasată între statele democratice ale Europei, care nu că ar duce-o mult mai bine, dar măcar beneficiază de libertate religioasă, pace și liniște.

Dacă alte popoare au acționat, ne susțineau cu ajutoare în momentele grele din istoria noastră, consider că ar fi fair-play să nu fim insensibili la necazul altora. Îmi aduc aminte în vremea copilăriei, fiind o familie numeroasă de 13 frați, cum fratele Bara Vasile din Australia, venea ca un înger cu bunătăți la noi acasă. Îndepărtatul continent australian se confruntă cu o problemă foarte gravă, stare de urgență națională din cauza focului care pare de neoprit.

Vorbim de milioane de oameni evacuați, morți, sinistrați, refugiați pe mare pentru a scăpa de văpaia infernală a flăcărilor nemiloase, care a distrus milioane de hectare de vegetației și mii de case s-au transformat în scrum. Citeam zilele aceste pe Carl F. H. Henry, care spunea că fiecare astfel de eveniment nu face decât să întruchipeze văpaia mondială a dreptei judecăți divine, de la sfărșitul iminent al vremurilor și începutul eternității.

De fapt timpul este o paranteză mică, parte integrantă în infinit/eternitate. O paranteză în care omul își alege în mod voit și conștient, destinația și existența eternă. Jertfa mântuitoare a lui Hristos jucând un rol crucial (rolul suprem) în conturarea eternității în Împărăția lui Dumnezeu.
Ce am putea noi face pentru un popor care o duce atât de bine financiar în comparație cu noi, mare lucru nu. Dar putem să ne rugăm pentru frații noștri, pentru semenii noștri, avem frați români și mulți și prieteni, să nu cadă în disperare, Dumnezeu să își întindă mână, tot ce pare imposibil pompierilor, guvernului este posibil Împăratului suprem.

Doamne ai milă de Australia! Ai milă de mame și copii! Ai milă de tații disperați! Ai milă de bunicii neajutorați! Ai milă de slujitorii deznădăjduiți!

Și mai am un lucru Doamne, îți mulțumim pentru pacea și liniștea din țară noastră!

Onisim Botezatu

De unde atât curaj…

Iosua s-a uitat spre Cer, într-o luptă pe care o purta pentru cucerirea Canaanului, și a zis: “Oprește-te Soare!” Cum să-ți treacă prin cap așa ceva? De unde a avut Iosua atâta îndrăzneală? Însă dacă vom citi despre el vom realiza că începând din adolescență a ales să nu iasă din Cortul Întâlnirii multă vreme (Exod 33:7-11).

Patruzeci de ani a investit în rugăciune și nu s-a oprit nici când a luat sabia în mână. Fiind cuplat la rugăciune ești cuplat la curajul Duhului și ai o viziune supranaturală. Îndrăznești chiar să-i spui Soarelului să stea ca să-ți termini treaba. Unii au mutat munți cu puterea credinței, dar Iosua a oprit o Planetă întreagă din cursul ei.

Îmi aduc aminte că trebuia să terminăm casa lui Superman într-un timp record. M-am rugat și i-am spus Domnului ca în acel sat să nu cadă niciun strop de ploaie până nu punem acoperișul. Câteva săptămăni nu a plouat deloc. Chiar și muncitorii au spus că e o minune ca la începutul toamnei să nu plouă nici măcar o zi, iar vorbele lor au fost: “Se vede că niște oameni ai lui Dumnezeu construiesc casa aceasta!” Nu am spus Soarelui să stea, dar măcar norilor de ploaie le-am spus să evite zona și au făcut-o.

Petru era acel ucenic care căuta să stea cel mai aproape de Isus în toate și să imite tot ce vedea la El. De aceea când Isus a venit la ei mergând pe ape, Petru a fost singurul care a cerut să vină și el mergând pe ape. A fost singurul, niciunul din cei doisprezece nu a mai îndrăznit să ceară acest lucru. De ce? Pentru că Petru era cel care a fost luat mereu de Isus mai aproape când era vorba de mijlocirea în rugăciune. Un om al rugăciunii va îndrăzni mereu mai mult ca toți ceialați, va crede mai mult ca toți ceilalți și va face mai mult ca toți ceilalți. Fii un om al rugăciunii! Dacă te întrebi ce ți-a lipsit în viața de credință de nu ai adus rod, crede-mă, e vorba de rugăciune!

Cu prețuire,
Toni Berbece

De unde atât curaj

Durere într-o biserică din Texas, unde slujba era transmisă în direct pe internet.

Un bărbat a ucis două persoane într-o biserică din localitatea White Settlement, statul american Texas, în timpul unei slujbe transmise în direct. Atacatorul a fost împușcat mortal de doi enoriași înarmați, relatează site-ul postului BBC News online.

Atacatorul a deschis focul cu o pușcă într-o biserică din White Settlement, o suburbie a orașului Fort Worth, în cursul slujbei de duminică dimineața. Slujba era transmisă în direct pe internet.

Imaginile l-au surprins pe atacator, în timp ce se apropie de o persoană, pare să îi spună ceva iar apoi scoate puşca.

Imaginile atacului AICI

Șeful Poliției din White Settlement, J.P. Bevering, a declarat că atacatorul a fost ucis de doi enoriași care erau înarmați.

“Amenințarea a fost oprită ca urmare a acțiunilor eroice a celor doi enoriași din biserică”, a afirmat Bevering.

Jack Cummings, un reprezentant al bisericii, a declarat pentru New York Times că atacatorul a “acționat suspicios” de la început și a atras atenția echipei de securitate a bisericii.

Echipa de securitate este formată din enoriași voluntari, autorizați să poarte arme de foc. “Au salvat multe vieți astăzi pentru că acest lucru ar fi fost altfel un masacru”, a adăugat Cummings.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a catalogat atacul drept “un act malefic de violență”.

Sursa: Mediafax

Isus încalță, hrănește și aduce vești bune și astăzi…

Supereroul pentru sute de copii din județul Călărași nu a fost nici Superman, cum scria pe cizmulițele dăruite, nici Moș Crăciun, ci Isus Cristos, care ne-a pus în inimă dorința să mergem la ei cu sute de cadouri, saci de haine, de încălțăminte și multe altele, lucruri dăruite și de voi.

Deși era aproape de 0 grade când am început să le vorbesc despre dragostea lui Cristos pentru ei, exact atunci a ieșit un Soare așa de puternic de ne-a încălzit pe toți. Le-am spus atunci că Isus încălzește viețile noastre și ne face bine cum Soarele face bine pământului. Erau zeci de copii cu pachețelele în brațe și le-am spus că fără Cristos mulți dintre ei nu au niciun viitor, ținând cont că din multe zone sărace oamenii răi racolează tineri și tinere pentru mizerabilile lor afaceri. Din primăvara dorim în comuna Luica să ajutăm și la construirea unui centru de zi pentru copiii (un After School) și Biserică în același timp. M-a uimit că oamenii chiar ne-au rugat să facem și pentru ei un loc de închinare.

Continuați să dăruiți tot ce vă pune Dumnezeu pe inimă pentru a duce Misiunea Profides în toate zonele sărace din România. Profides înseamnă Pro Credință, iar scopul nostru este de a duce credința acolo unde nu a pătruns, iar împreună cu credința și pâinea și cele necesare pentru cei sărmani. Împreună suntem puternici în dragostea lui Cristos!

Cu prețuire,
Toni Berbece

RO08INGB0000999906461937
Asociatia Centrul Crestin Profides
C.I.F. 36766530
Codul BIC/SWIFT: INGBROBU

Publicată de Tony Berbece pe Sâmbătă, 28 decembrie 2019

Dacă din greșeală ați spart un produs în magazin, nu vă grăbiți să plătiți pentru el!

Acest incident poate rămâne nepedepsit! Dacă, desigur, a fost un accident.

Ați spart un produs în supermarket? Nu vă faceți griji și nu vă grăbiți să plătiți pentru neglijență dvs.

Dacă daunele nu sunt din vina dvs., nu sunteți obligat să plătiți pentru ele.

De exemplu, ați atins accidental o sticlă și aceasta a căzut și s-a spart. Vedeți dacă pe raft există bare de protecție, acestea sunt necesare pentru stabilitatea produselor. Absența acestora și ulterior deteriorarea produselor, este vina lucrătorilor din magazin.

Există și alte standarde pentru amplasarea mărfurilor: distanța dintre rafturi ar trebui să fie de cel puțin 1,4 metri.

Cu cât suprafața magazinului este mai mare, cu atât distanța dintre rafturi crește:

1,4 m – pentru suprafețe de până la 100 m 2
1,6 m − pentru suprafețe de 100-150 m².
2 m − pentru suprafețe de 150 – 400 m².
2,5 m − pentru suprafețe de 400 m².
Paznicul s-a năpustit asupra ta cu amenințări? Nu permiteți ca angajații magazinului să vă intimideze sau să vă amenințe.

NU UITAȚI! Numai instanța vă poate obliga să plătiți pentru bunurile vătămate. Nu trebuie să faceți acest lucru imediat!

Mai bine cereți personalului să vă dea cartea de reclamații. Descrieți în detalii tot ce s-a întâmplat.

Este foarte posibil ca în acest moment, administrația magazinului să-și schimbe atitudinea.

La urma urmelor, se tem foarte tare de litigii și de inspecții.

Dacă angajații magazinului continuă să vă preseze, propuneți să rezolvați problema în instanță.

Amenințați că veți depune plângere la Agenția pentru Protecția Consumatorilor.

Ați întâlnit astfel de situații? Cum v-ați comportat? Asigurați-vă că împărtășiți prietenilor aceste informații utile!

Dena Anca, soția pastorului Iosif Anca a plecat la Domnul!

Scumpa noastra, Dena, sotie, mama si bunica a plecat la Domnul!

Slujbele de priveghi si inmormantare vor fi la Biserica Penticostala din cartierul Micalaca, str Renasteri, duminica si luni la ora 18, marti la ora 12.

Va rugam nu aduceti coroane. Orice dar acum sa fie pentru reconstructia Bisericii Betel.

Multumim tuturor pentru tot ce ati facut pentru ea! Domnul sa va rasplateasca!

Familia Anca

INCREDIBIL! CÂȚI LEI A PRIMIT ACEST BĂRBAT FĂRĂ UN PICIOR DE LA GIGI BECALI

Printre vedetele de la noi care au dat de milostenie zilele acestea se numără și Gigi Becali, care este cunoscut pentru generozitatea lui față ce oamenii aflați în situații delicate. Câțiva fotografi au surprins momentele în care afaceristul a împărțit bani chiar în fața palatului său.

Câți lei a primit un bărbat fără un picior de la Gigi Becali

În vârstă de 60 de ani, Gigi Becali respectă cu sfințenie tradițiile creștine și în zilele de sărbătoare, el dă de pomană. Așa s-a întâmplat și în weekendul acesta, pe când se afla la palatul său din zona Aviatorilor, iar vestea s-a răspândit repede în jur. Îmbrăcat cu haine deschise la culoare: un pulover cu guler de blană maro, asortat cu ciocatele de piele din picioare, latifundiarul și-a făcut apariția la palatul său din Nordul Bucureștiului într-un bolid elegant, potrivit click.ro.

La scurt timp după ce a ajuns la clădire somptuoasă pe care o deține, mai mulți oameni au venit la el, iar printre aceștia se numără și un tânăr cu dizabilități. De altfel, acesta a fost prima care i-a mărturisit povestea lui de viață lui Gigi Becali.

Înduioșat, el i-a oferit bărbatului fără un picior 200 de lei, potrivit sursei citată mai sus. Aceeași sumă a fost dăruită altor două doamne, una dintre ele avea un băieţel de nici doi anișoriîn braţe, iar cealaltă, două fetiţe îmbrăcate în culori vii. Șeful de la FCSB le-a pus câteva întrebări celor două mămici, care i-au răspuns în timp ce aveau privirea în pământ. În minutele care au urmat alte câteva persoane s-au bucurat de pomana primită din partea lui Gigi Becali.

Scenele de milostenie s-au desfășurat în mai puțin de cinci minute și, în timp ce oamenii au început să se retragă din fața palatului lui Gigi Becali, acesta l-a chemat încă o dată pe bărbatul aflat în cârje, căruia i-a dat ultima bacnotă pe care a mai găsit-o în buzunare. Ulterior, latifundiarul din Pipera s-a retras în spatele porților palatului împreună cu bodyguardul care a stat lângă el pe tot parcursul acestor momente de binefacere.
sursa:stiridinfamilie

Tradiții de Sfântul Ştefan, apostolul celebrat în a treia zi de Crăciun.

Obiceiuri și tradiții Originile Sfântului Ștefan

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creștine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace, potrivit Mediafax.

Obiceiuri și tradiții

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să se aducă în casă icoana care îl înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tradiția mai spune că, pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Originile Sfântului Ștefan

Numele este de origine grecească – Stephanos – și înseamnă “coroană”, “ghirlandă”, “cunună”. La români, numele de botez sunt Ştefan şi Ştefania sau Ştefana şi derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fănica, Făniță şi Fana.

Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini pedepsiţi pentru credinţa lor.

Sfântul Ştefan era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam. Misiunea Sfântului Ştefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei şi credinţei sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârşi minuni. Având harul divin al minunilor, care-i însoţeau adesea propovăduirile, Sfântul Ştefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în faţă Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.

În faţă Sinedriului, Ştefan şi-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlineşte prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeţi, dar nu a reuşit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate şi lovit cu pietre. Prăbuşit sub povara bolovanilor aruncaţi asupra lui, Ştefan a avut totuşi puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigaşii lui: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris “chiliel”, care în limbă ebraică înseamnă “cunună”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.

Citeste mai mult

Tony Berbece 🔴 Despre întâlnirea cu Dan Bittman…

Acum câțiva ani de zile am avut un vis cu Dan Bitman, se făcea că era în fața unei curți, iar când a deschis poarta aceasta a căzut pe el și l-a tăiat la gât. Am înțeles că trebuie să mă rog pentru el pentru că va trece printr-o perioada grea. Așa că am început împreună cu Gabi să îl purtăm în rugăciuni.

După o vreme am aflat că a trecut printr-o operație grea și că a fost tăiat chiar în zona gâtului exact cum îl visasem. Îmi era și mai clar acum de ce m-am rugat pentru el. M-am rugat ca în încercarea lui să strige spre Dumnezeu si să-i ceară ajutorul, m-am rugat ca din toate acestea sufletul lui să se apropie de Dumnezeu și să se smerească înaintea Creatorului.

A trecut cu bine peste acea încercare așa că am început să mă rog ca Dumnezeu să mi-l scoată în cale pentru a-i spune că Dumnezeu îl iubește și că a pus pe cineva să se roage pentru sufletul lui. Azi a sosit clipa să-l întâlnesc. La un concert corporatist, unde noi Profides am cântat colinde au cântat și ei, Holograf. Acolo am vorbit cu el și a fost foarte receptiv, a arătat recunoștință față de Tatăl Ceresc. I-am dat cartea “Viața, un cântec de laudă” și apoi l-am asigurat că voi continua să mă rog pentru sufletul lui. Rugați-vă pentru el, orice om are nevoie de rugăciuni și de o cunoaștere a lui Dumnezeu în sensul Mântuirii.

Dumnezeu să te binecuvinteze, Dan Bitman!

Tony Berbece